Parada absolvenților, la Petroșani
Liceenii care învață la liceele din Petroșani vor putea fi văzuți într-o paradă pe centrul municipiului în care au absolvit școala. Sunt tineri din toate orașele Văii Jiului, care au acum ocazia ca, îmbrăcați în robă și tocă, să defileze în aplauzele și uralele tuturor celor care vor să le fie alături. Este o tradiție pe care, an de an, autoritățile locale, în colaborare cu reprezentanții unităților de învățământ, o țin, pentru a-i aplauda pe cei din generațiile ce pornesc într-un nou drum în viață.
Parada are loc marți, 2 iunie, de la ora 12,00, iar liceenii vor pleca în marș spre zona Teatrului Dramatic I.D Sîrbu din Petroșani, din fața Primăriei.
Diana Mitrache