Linia ferată din Lonea va fi folosită pentru agrement

att.MYd34UTNzElWc9-T3LMrfWnm1s-9K0W8xims_0RCJcI

Calea ferată îngustă, care făcea legătura cu mina Lonea, va fi dată în folosință și va transporta, cel mai probabil, turiștii. Structura a fost distrusă pe o porțiune în care s-a prăbușit terasamentul, iar după ce minerii nu au mai transportat cărbunii cu trenul, aceasta a fost abandonată. Dar administrația din Petrila are în plan să o redea comunității. Lucrările încep în acest an și, mai întâi, va fi reparat terasamentul, acolo unde s-a prăbușit, odată cu construcția unui bloc de locuințe. „Anul acesta, cu forțe proprii, pentru că costurile cu o firmă specializată sunt foarte mari, o să remediem și problema de la calea ferată. Ea va putea fi folosită apoi, pentru că nu e o problemă ce nu poate fi remediată. Ideea e că mina nu va mai utiliza acel tronson, că oricum e pe program de închidere. În schimb, noi am solicitat în scris, Complexului Energetic Valea Jiului, să putem prelua acea cale ferată, pentru a o folosi în scop de agrement”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Terasamentul s-a prăbușit acum 3 ani, când au început lucrările la un bloc de locuințe, iar întreaga structură a fost afectată. De atunci, mina a transportat huila cu camioane.

La Exploatarea culturală Petrila există o ciclodrezină ce este folosită pe o mică porțiune de terasament a căii ferate înguste, dar, pe viitor, administrația locală ar avea în plan redarea într-un circuit turistic a acestei căi de rulare.

 

Diana Mitrache