CFR reia o licitație pe tronsonul Gurasada- Simeria, care a expirat
„Pe calea ferată Gurasada-Simeria, lucrările de modernizare s-au prelungit până a expirat contractul de supervizare și consultanță. CFR SA vrea acum să încheie un alt contract, spun cei de la clubferoviar.ro.
Lucrările pe acest coridor au început în urmă cu aproape un an de zile, iar acum feroviarii au nevoie de o nouă licitație: „Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h: Tronsonul 3: Gurasada-Simeria- Lot 4”. Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 3.610.100 și 3.971.110 lei”.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 13 iulie 2026, ora 15:00.
Lucrările de modernizare au început în octombrie 2017, fiind derulate de Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA. Potrivit ultimei monitorizări a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, stadiul fizic al șantierului a ajuns la 88,60%, iar noul termen estimat de finalizare este noiembrie 2026, mai scriu feroviarii.
Contractul de consultanță și supervizare a fost semnat cu Asocierea Hill International N.V. – S.C. Hill International (Bucharest) S.R.L. – S.C. Proiect Consulting S.R.L. Cum însă lucrările s-au prelungit foarte mult, contractul expiră și trebuie încheiat unul nou pentru calea ferată Gurasada-Simeria.
Diana Mitrache
Sursa https://clubferoviar.ro/tronson-cfr-modernizare-supervizare/