Bănița, comună alimentată cu panouri fotovoltaice
Un proiect de 1,3 milioane de lei este implementat în comuna Bănița, localitate aflată chiar la poarta de intrare în Valea Jiului. Un parc fotovoltaic a fost deja amplasat în zona drumului național DN 66 și administrația locală spune că ar urma să fie funcțional în curând. „Firma care montează ATR -ul (n.r. Avizul Tehnic de Racordare (ATR) este cea mai importantă etapă premergătoare construirii unui parc fotovoltaic) are 90 de zile să îl finalizeze. Parcul este gata și mai este de făcut legarea la rețea. Doar că, acum, în timpul jocului, s-a schimbat puțin legea și noi intrăm în categoria prosumatori, dar ne va ajuta la iluminatul stradal și la primărie și la toate instituțiile subordonate primăriei”, a spus Petru Dorin Marc, primarul comunei Bănița.
Parcul fotovoltaic este amplasat pe un deal aflat la intrarea în comună și localnicii, după ce l-au observat, sunt încântați de această investiție. „Mi se pare un lucru bun. Am văzut panourile și cred că va ajuta., Va fi un lucru bun pentru că va scădea din cheltuieli”, a spus un localnic de la Bănița. „Și eu cred că va fi bine. E un punct important și energia verde este exact ce caută toată lumea acum, de când cu prețurile mari. Cred că primăria va scădea din facturi”, a spus un alt localnic.
Diana Mitrache