Bolile asociate consumului de alcool, în creștere alarmantă
România se menține în topul țărilor europene cu cel mai ridicat nivel de consum de alcool, cu o creștere de aproape 30% în ultimul deceniu. Acest fenomen global afectează grav și județul Hunedoara. În contextul lansării Campaniei Naționale de Prevenție „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!”, coordonată de Institutul Național de Sănătate Publică, datele statistice locale de la nivelul județului Hunedoara arată o realitate îngrijorătoare pentru sănătatea publică.
Efectele dependenței și ale consumului abuziv se reflectă direct în statisticile medicale ale județului din ultimii ani. Boala alcoolică a ficatului și afecțiunile cardiovasculare au înregistrat evoluții care pun presiune pe sistemul medical local.
La nivelul cabinetelor medicilor de familie din Hunedoara, cazurile de boală alcoolică a ficatului s-au menținut la un nivel constant ridicat în ultimii doi ani, cu 1.848 de pacienți înregistrați în 2024 și 1.819 în 2025. Mult mai gravă este însă situația spitalizărilor: după o scădere temporară în anii pandemici, numărul pacienților cu afecțiuni hepatice severe induse de alcool care au avut nevoie de internare a crescut de la 150 de cazuri în 2020, la un vârf de 211 cazuri în 2023. Anul trecut s-a încheiat cu 161 de persoane spitalizate din această cauză.
Cea mai mare povară medicală din județ rămâne însă cea a bolilor cardiovasculare. Numărul hunedorenilor care suferă de aceste afecțiuni a crescut an de an, fără întrerupere. Dacă în anul 2020 erau înregistrați 32.072 de pacienți, în anul 2025 numărul lor a ajuns la 33.219. Alcoolul reprezintă un factor major de risc în aceste patologii, Organizația Mondială a Sănătății estimând sute de mii de decese cardiace anual la nivel global din această cauză.
Consumul de alcool este asociat direct cu apariția a peste 200 de afecțiuni, inclusiv tumori maligne. În județul Hunedoara, evoluția cazurilor de cancer urmează o traiectorie alarmantă, iar statisticile medicale confirmă o realitate sumbră. Cel mai bun exemplu este cancerul colo-rectal, care a înregistrat un salt sever în ultimii ani; numărul pacienților a crescut de la 213 în anul 2020 până la un vârf epidemic de 285 de cazuri în 2022. Deși medicii au raportat o ușoară ameliorare în perioada următoare, anul 2025 a readus o creștere îngrijorătoare, cu 209 cazuri noi intrate în evidențe.
O dinamică la fel de critică se observă și în cazul cancerului de sân, unde cifrele au explodat pur și simplu de la un an la altul. Dacă în anul 2024 medicii au depistat 158 de femei cu această afecțiune, anul 2025 s-a încheiat cu un bilanț dramatic de 229 de cazuri noi, fapt care demonstrează o accelerare agresivă a bolii în rândul populației feminine din județ.
În tot acest peisaj îngrijorător, singura evoluție pozitivă vine din sfera oncologiei gastrice. Cancerul de stomac prezintă o tendință generală de scădere în ultimii ani, într-o curbă descendentă care a coborât de la 110 cazuri în 2020 până la 49 de cazuri în anul 2025. Chiar și în aceste condiții de declin numeric, medicii mențin această patologie pe lista de monitorizare strictă, deoarece alcoolul rămâne un declanșator major pentru tumorile sistemului digestiv.
Statisticile naționale recente sunt de-a dreptul dramatice în rândul tinerilor. Conform studiului ESPAD, 4 din 10 elevi români de 15 ani au consumat alcool de la vârsta de 13 ani sau chiar mai devreme, iar 70% dintre ei afirmă că pot procura o băutură alcoolică fără dificultate.
Medicii avertizează că nu există o cantitate de alcool sigură pentru organism. Totuși, vestea bună este că renunțarea totală la acest obicei aduce beneficii majore: celulele hepatice se pot regenera, tensiunea arterială se normalizează, funcțiile cognitive se îmbunătățesc, iar riscul de cancer scade cu fiecare an de abstinență.
Pentru a schimba aceste tendințe, autoritățile au declarat luna iunie drept „Luna Națională fără Consum de Alcool”. Părinții din Hunedoara și din întreaga țară sunt provocați să devină modele pentru copiii lor și să refuze complet consumul de alcool pe parcursul întregii luni. Această inițiativă are ca scop deschiderea unui dialog sincer în familie și protejarea noilor generații în fața unei substanțe cu un puternic potențial adictiv.
Monika BACIU