Eroii din Bănița vor fi comemorați printr-un ceremonial organizat joi, 21 mai

Screenshot

Screenshot

 

Primăria Comunei Primăria Comunei Bănița, împreună cu Cultul Eroilor Bănița și Asociația Cadrelor Militare Petroșani organizează joi, 21 mai 2026, de la ora 12:00, activități de cinstire și comemorare a eroilor localității.

Ceremonialul va avea loc la Monumentul Eroilor din Dealul Băniței, la intrarea în Pasul Merișor, într-un cadru dedicat respectului și recunoștinței față de cei care și-au dat viața pentru țară și comunitate.

Evenimentul reprezintă un omagiu adus vitejilor înaintași ai locului, oameni care fac parte din istoria și memoria comunității, mulți dintre ei fiind chiar rude ale celor care trăiesc astăzi în Bănița.

Organizatorii îi invită pe toți cei care doresc să păstreze vie memoria eroilor neamului să participe la acest moment solemn de comemorare.