Al doilea an fără Festivalul Opera Nights

avram

Nu vom avea seri de operă în aer liber nici în acest an. După ce în 2025, festivalul ce a avut loc în mai multe orașe ale județului Hunedoara, a fost anulat, sunt mari șanse ca și în 2026 aceste manifestări să nu poată fi cuprinse în buget. Este regretabil, spun cei de la CJH, care nu au găsit, cel puțin deocamdată, o formulă pe care să o poată finanța. „Sunt semne mari de întrebare dacă va fi Opera Nights, având în vedere că sunt restricții bugetare”, a precizat Costel Avram, administrator public al Consiliului Județean Hunedoara.

Cel mai mare festival de operă în aer liber din România, „Opera Nights”, a adus, ani la rând, în fața publicului hunedorean peste 100 de artiști într-o distribuție internațională, cu spectacole ce s-au ținut la Castel Corvinilor, din Hunedoara, la Orăștie, în incinta fostei mine din Petrila, dar și la Deva, în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara. Spectacolele au fost gratuite pentru public și extrem de apreciate.

 

Diana Mitrache