Primul parc fotovoltaic din municipiul Lupeni a intrat în faza de execuție

IMG_7069

 

Administrația locală de la Lupeni anunță demararea lucrărilor la primul parc fotovoltaic din municipiu. Potrivit primarului Lucian Resmeriță, valoarea totală a contractului este de 3.988.960,72 lei cu TVA, iar proiectul are ca obiectiv creșterea autonomiei energetice a municipiului, reducerea cheltuielilor cu energia electrică și diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea energiei solare.

Investiția presupune realizarea unui sistem fotovoltaic conectat la rețea, care va include 1.428 de panouri fotovoltaice de câte 560 W fiecare și 10 invertoare trifazate on-grid de 100 kW. Proiectul mai cuprinde tablouri de protecție și comandă, instalație de împământare, structuri de susținere, echipamente de măsură și automatizare, precum și infrastructura necesară funcționării parcului, inclusiv gard de protecție.

Conform administrației locale, noua investiție va contribui la creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile în municipiul Lupeni și reprezintă un pas important în direcția dezvoltării sustenabile și a eficienței energetice la nivel local.

„Investiția vizează creșterea gradului de autonomie energetică a unității administrativ-teritoriale, reducerea costurilor cu energia electrică și scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a transmis primarul municipiului Lupeni.