Orice asigurat va avea un dosar electronic medical, accesibil oricând

dosa

 

Vom avea dosare electronice pentru fiecare asigurat, iar asta înseamnă că, orice om poate avea oricând acces la propriul istoric medical, la un click distanță. Platforma este aproape finalizată și, potrivit oficialilor, începând cu vara anului 2026, pacienții din România își vor putea accesa dosarul electronic de sănătate (DES) direct de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, utilizând o parolă.

Acest nou sistem, parte a portofelului digital al pacientului, va permite vizualizarea istoricului medical, a analizelor și a prescripțiilor.
„Pentru mine va fi ceva nemaipomenit. Am o afecțiune medicală de care sufăr și, vă mărturisesc, de câte ori plec de acasă, iau cu mine actele medicale în borsetă, pentru că, am pățit să mi se facă rău pe stradă și, la urgență mi s-a administrat un medicament care a interacționat greșit cu tratamentul meu. Va fi ideal”, a spus un localnic din Petroșani.
Noul sistem digitalizat este aproape funcțional și va permite nu doar consultarea datelor de către pacient, ci și accesul medicilor la istoricul medical al acestuia, indiferent de unitatea medicală la care se adresează.
„În acest moment, Casa Națională de Asigurări de Sănătate are o bază de date foarte complexă cu privire la toate serviciile medicale acordate în România și, implicit, pentru fiecare pacient în parte. S-au făcut eforturi și s-au accesat finanțări la nivel european pentru ca aceste baze de date să fie corelate și pentru fiecare dintre asigurați, medicii să poată să aibă acces la dosarul pacientului, la biletele de trimitere ce le-au fost acordate, rețete sau absolut orice ține de servicii medicale. Platforma este în curs de finalizare. Se va numi E-sănătatea mea și va putea fi accesibilă oricui, prin intermediul unor aplicații pe telefon sau calculator. Se lucrează de 2 ani de zile la acest nou sistem, o platformă informatică mult mai modernă, față de cea care este acum doar la îndemâna furnizorilor de servicii și a colegilor mei din Casele Județene de Sănătate. E o digitalizare completă a serviciilor noastre, nu vom mai avea nevoie de tipizate, de drumuri de la medic la farmacie și de la farmacie la orice alt serviciu”, a precizat Adrian David, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
Digitalizarea sistemului face parte din angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Platforma informatică actuală, creată în urmă cu peste 20 de ani, este în curs de redimensionare și retehnologizare pentru a corespunde nevoilor actuale.

Diana Mitrache