Întârziere la proiectul noii creșe din Lupeni: primarul acuză constructorul de neseriozitate

IMG_7056

 

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, a anunțat că proiectul privind construirea unei noi creșe în localitate nu va putea fi finalizat la termenul stabilit prin contractul de finanțare.

Este vorba despre proiectul „Construire creșă mică”, realizat pe strada Tineretului nr. 43 din municipiul Lupeni, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit edilului, termenul de finalizare era stabilit pentru data de 31 iulie 2026.

„Așa nu! Al 21-lea proiect finanțat prin PNRR nu va putea fi finalizat la termen din cauza neseriozității constructorului”, a transmis primarul Lucian Resmeriță.

Edilul a indicat drept responsabilă pentru întârzierea lucrărilor firma SMB Steel Project Partnership SRL, susținând că ritmul de execuție nu a permis respectarea calendarului asumat prin proiect.

Noua creșă ar urma să deservească familiile tinere din municipiul Lupeni, investiția fiind considerată importantă pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale locale. Autoritățile locale nu au anunțat, deocamdată, un nou termen estimativ pentru finalizarea obiectivului.