Ahrițculesei, la un singur pas de lista scurtă a celor mai titrați alpiniști

ahir

 

Adrian Ahrițculesei, alpinistul din Petroșani, se pregătește pentru a intra pe lista scurtă a celor mai titrați alpiniști ai lumii. În aceste zile se antrenează pentru o nouă expediție în Alaska, unde și-a propus să escaladeze vârful McKinley (Denali, 6.194 m), cel mai înalt din America de Nord.

Este a doua lui încercare, după ce vremea i-a jucat feste data trecută, iar dacă va atinge acest vârf, ajunge pe o listă pe care sunt aproximativ 20 de temerari din toată lumea.
Acest munte este ultimul pe care sportivul din Petroșani mai trebuie să-l cucerească pentru a finaliza circuitul Seven Summits, ce reunește cele mai înalte șapte vârfuri de pe tot atâtea continente.
Dar Adrian spune că de această dată e mai pregătit, știe ce are de făcut și că acum, spre deosebire de tura trecută, mai are sponsori în plus, aceasta fiind diferența față de anul trecut, pentru că singura schimbare care îl poate încurca, sau ajuta, este vremea.
„Este cel mai înalt vârf din America de Nord și ultimul din acest circuit. În mare parte, știu despre ce este vorba că am mai fost și anul trecut. De data asta o să merg ca și alpinist independent, fac echipă tot cu un român, dar care locuiește în Germania. Dacă mă ajută Dumnezeu să ajung pe vârf, termin circuitul Seven Summits și, pentru mine, înseamnă foarte mult. Adică, voi avea ambele circuite finalizate Seven Vulcano și Seven Summits, iar asta mă va face să intru într-un grup restrâns de până în 20 de persoane din lume care au ambele circuite finalizate”, a spus, cu câteva zile înainte să plece, Adrian Ahrițculesei.
Expediția în Alaska este programată în perioada 1-21 iunie, iar Adrian va urca pe Denali într-o nouă încercare, după ce, recent, a primit certificatul care atestă că a atins Polul Sud, pe 9 ianuarie 2026, în cadrul expediției pe care a desfășurat-o în Antarctica, atunci când a cucerit Mount Vinson (4.892 metri), cel mai înalt de pe continent.

Diana Mitrache