Apele Române consolidează un pârâu în vestul Văii Jiului
Apele Române au un program de consolidare al apelor, chiar în zona în care au fost inundații catastrofale acum 6 ani . De această dată, acestea se desfășoară pe teritoriul orașului Uricani, acolo unde este inclus și acest obiectiv de investiții.
„Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani desfășoară în această perioadă lucrarea „Decolmatare pe Jiul de Vest, zona aval confluență cu pârâul Bilugu”, pe raza UAT Uricani, obiectiv inclus în Programul de Gospodărire al Apelor pentru anul 2026. Intervenția este esențială în contextul efectelor produse de precipitațiile abundente și viiturile semnificative înregistrate în ultimii ani în vestul Văii Jiului, în special evenimentele hidrologice extreme din iunie 2020, care au determinat creșteri importante ale debitelor și nivelurilor cursurilor de apă din bazinul Jiului de Vest. Aceste fenomene au favorizat transportul masiv de aluviuni și material solid din amonte, conducând la colmatarea albiei în sectorul vizat”, scriu specialiștii de la Apele Române, Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani.
Prin această lucrare se realizează decolmatarea albiei râului Jiul de Vest pe o lungime de 182 metri, având ca principal obiectiv refacerea secțiunii optime de scurgere, asigurarea tranzitării în condiții de siguranță a viiturilor și reducerea riscului hidrologic pentru comunitățile din zonă. Vor fi amenajate 4.630 mc de terasamente, Iar materialul excavat este transportat la o distanță de 5 km de albie.
Lucrările sunt executate mecanizat, cu utilaje din dotarea SHI Petroșani.
Diana Mitrache
Foto Apele Române