Încep simpozioanele științifice la Petroșani
Toate cele 3 facultăți din cadrul Universității din Petroșani sunt pe ultima sută de metri și, în următoarele zile, aici vor avea loc o serie de simpozioane științifice și de cercetare.
Universitatea din Petroșani devine un pol al cercetării studențești din România, când aici vor avea loc tradiționalele simpozioane științifice, organizate de fiecare dintre cele trei facultăți. Astfel, Facultatea de Mine organizează simpozionul „Geoecologia”, eveniment ajuns la ediția cu numărul XXIII (14-16 mai 2026), Facultatea de Științe Economice, Administrative și Sociale organizează simpozionul „Student-Știință-Societate”, eveniment ajuns la ediția cu numărul XXIV (14-16 mai 2026) iar Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică organizează simpozionul „Zilele Tehnicii Studențești”, ediția 2026 (14-16 mai). „Cele 3 simpozioane sunt în line dreaptă. Le-am adus un pic înainte în perioada 14-15 mai, pentru că avem înscriși studenți și din alte centre universitare și apoi se intră în vacanța de Rusalii. În plus, am primit finanțare pe fonduri extra-curriculare, de la Ministerul Cercetării și atunci putem să le asigurăm banii de premii, cazarea și masa studenților care vin din afară și desfășurarea în bune condiții a celor 3 simpozioane studențești. Contăm pe o prezență din ce în ce mai bună și contăm și pe o mai bună prezentare și promovare a universității noastre, în rândul studenților, dar și al elevilor. Asta, pentru că facem sesiuni speciale de prezentare și pentru elevi”, a declarat prof univ. dr. inginer Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Diana Mitrache