Peste 500 de agresiuni in familie în primele patru luni ale anului

ordindeprotectie

 

Polițiștii hunedoreni continuă intervențiile în cazurile de violență în familie, iar datele prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara arată amploarea fenomenului la nivelul județului.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în perioada ianuarie – aprilie 2026 au fost sesizate 520 de infracțiuni în domeniul violenței domestice, cele mai multe fiind fapte de lovire sau alte violențe și amenințare. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate în mediul urban și au vizat conflicte între actuali sau foști parteneri de viață.

Pentru protejarea victimelor, polițiștii au emis, în aceeași perioadă, 108 ordine de protecție provizorii. În peste 20 de situații, agresorii au fost obligați să poarte dispozitive electronice de monitorizare.

Un nou caz de violență domestică a fost înregistrat în noaptea de 10 mai, în municipiul Hunedoara. Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 04:35 de o femeie în vârstă de 34 de ani, care a reclamat faptul că a fost agresată de soțul său.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, ar fi lovit-o pe femeie cu pumnii în zona capului.

Victima a completat formularul de evaluare a riscului, iar polițiștii au constatat existența unui risc iminent, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.