Senatorul Călin Petru Marian îi răspunde lui Cristian Resmeriță în scandalul de la CEVJ: „Castana e fierbinte și e la dumneavoastră”
Scandalul privind situația de la Complexul Energetic Valea Jiului continuă să provoace reacții dure în spațiul politic hunedorean. Senatorul PNL Hunedoa-ra, Călin Petru Marian, îi răspunde senatorului PSD Cristian Resmeriță, pe care îl acuză că încearcă să se delimiteze de persoa-nele și deciziile care au dus la problemele desco-perite de Curtea de Conturi la Complexul Energetic Valea Jiului.
Într-o declarație publică, Călin Petru Marian susține că liderul social-democrat „face eforturi supraomenești” pentru a arunca vina exclusiv asupra adversarilor politici, deși o parte dintre persoanele vizate de raport ar fi fost apropiate de acesta.
Senatorul liberal îl indică direct pe fostul director al CEVJ, Eusebiu Durbacă, despre care afirmă că a fost „debarcat cu scandal” și că este vizat de o anchetă penală declanșată de DIICOT. Potrivit lui Călin Petru Marian, Durbacă apărea alături de Cristian Resmeriță în fotografii realizate în timpul campaniei electorale.
„Sunt oameni pe care Cristian Resmeriță i-a preluat, și i-a asumat convenabil, i-a prezentat drept victorii politice, s-a afișat cu ei. Acum încearcă să se delimiteze de propriul gest”, afirmă senatorul PNL.
Acesta mai susține că PSD ar fi controlat politic numirile din cadrul companiei energetice și consideră că încercarea de a transfera întreaga responsabilitate către adversarii politici este „stupefiantă”.
„Ar vrea ca oricine altcineva să fie vinovat în această afacere, mai puțin el, PSD și câțiva apropiați pe care îi omite convenabil din poveste. Este imposibil. Lațul se strânge!”, a declarat Călin Petru Marian.
În finalul mesajului său, senatorul liberal transmite un avertisment direct către Cristian Resmeriță: „Castana e fierbinte, domnule senator. Și e la dumneavoastră.”