A fi sau a nu fi municipiul Vulcan?
Într-o atmosferă încordată, în sala de ședințe a Consiliului local al municipiului Vulcan s-a luat în discuție ideea, transformată în proiect al ordinii de zi, care vizează retrogradarea de la statutul de municipiu la cel de oraș. Ideea a pornit de la liberali și a prins amploare, în urma nemulțumirilor legate de creșterea impozitelor și taxelor locale. Proiectul a fost amplu dezbătut, mai ales că, în sală, au venit și oameni ce reprezintă mediul de afaceri al acestui (încă) municipiu.

Aproximativ 28.000 de locuitori are acest municipiu al Văii Jiului, iar în sala de ședințe, oamenii care au adus argumente pro și contra.
Primarul Cristian Merișanu a motivat că inclusiv costurile unui referendum.
„Minele se închid, infrastructura rutieră este așa cum e. (…) Să lăsăm cetățenii să decidă”, a spus Loriana Farkaș, unul dintre cei 7 consilieri care au inițiat acest proiect de hotărâre.

„Taxele și impozitele sunt la minimul minimului, iar în țară sunt orașe care au taxe mai mari.”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan, făcând referire la unul dintre punctele care ar conta.
520.000 de lei ar costa referendumul pentru a cere părerea locuitorilor în ce privește statutul de oraș sau municipiu.
În sala de consiliu au ajuns și reprezentanți ai mediului de afaceri, care au menținut ideea de municipiu. „Sunt de peste 25 de ani antreprenor. Ar trebui să chibzuim cu seriozitate, pentru că este un moment care să ne marcheze pe noi și pe copiii noștri în urmatorii 20 de ani. (…) Vrem sa facem cea mai bună alegere, ca nouă să ne fie mai bine”, a spus Daniel Hălăstăuan, unul dintre oamenii de afaceri prezenți în sală.
„Sunteți de acord ca Municipiul Vulcan să revină la statutul de Oraș?” a fost tema proiectului discutat de pe ordinea de zi a ședinței.
Pentru ca referendumul să poată avea loc, proiectul are nevoie de minimum 10 voturi „pentru”.
Consilierii locali PNL din Vulcan, susținuți de cei de la AUR, au inițiat (la începutul anului 2026) demersurile pentru organizarea unui referendum local privind declasificarea municipiului Vulcan la statutul de oraș. Propunerea vizează revenirea la rangul de oraș, inițiativa fiind depusă de mai multe ori.