Replica în scena politică hunedoreană: Laurențiu Nistor îl atacă pe Călin Marian

IMG_6809

Președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, i-a dat o replică liberalului Călin Petru Marian, după ce acesta, într-o postare publică, a cerut demisii în teritoriu după retragerea PSD de la guvernare cu referire la prefectul de Hunedoara, Constantin Fulga.

Liderul social-democrat hunedoreni îl acuză pe Călin Marian de „lipsă de coerență” și „probleme de memorie”, făcând referire la perioada 2016–2019, când acesta a ocupat funcția de director executiv al Direcției Agricole Hunedoara, deși PNL nu se afla la guvernare.

„Atunci nu v-a deranjat deloc reprezentarea politică în teritoriu. Ați fost bine-mersi tolerat”, susține Nistor, sugerând un dublu standard în discursul actual al liberalului.

Declarația președintelui CJ Hunedoara aduce în prim-plan și o posibilă miză politică: revenirea lui Călin Marian în funcția de prefect. Nistor îi cere acestuia să își asume deschis intențiile, fără „declarații ipocrite” sau atacuri indirecte.

Totodată, liderul PSD lasă să se înțeleagă că în spatele poziționărilor publice ar putea exista și alte interese, inclusiv promovarea unor persoane apropiate.

Laurențiu Nistor face și o comparație directă între activitatea lui Călin Marian și cea a actualului prefect, Constantin Fulga, susținând că acesta din urmă ar fi avut rezultate superioare, în special în domeniul fondului funciar.

Mai mult, fostul prefect este acuzat că, în timpul mandatului său, ar fi lăsat în urmă „blocaje și probleme nerezolvate”, dar și că ar fi folosit excesiv resurse publice pentru promovare personală.

„O risipă inutilă și iresponsabilă de carburant pentru un personaj care s-a remarcat ca piesă de decor în biroul de prefect”, afirmă Nistor.

În final, președintele CJ Hunedoara subliniază că eventualele retrageri din funcții ale reprezentanților PSD vor avea loc „în cadrul legal”, doar în urma deciziilor guvernamentale, și nu ca urmare a presiunilor venite din partea opoziției.

Laurențiu Nistor face și un apel la „onestitate personală”, sugerând că liderul liberal nu ar fi în poziția de a invoca principii precum coerența sau respectul față de cetățeni.