Memento Mori – expoziție ce poate fi vizitată la Universitate
Ar putea fi simpli pași pe zăpadă, dar, acum, la finalul iernii, artistul Paul Șerban ne-a dezvăluit adevărate opere de artă – câteva dintre lucrările pe care le-a realizat folosindu-și pașii prin zăpada proaspăt căzută în iarnă. Expoziția a fost vernisată joi seară, pe holurile Universității din Petroșani, atunci când artistul ne-a spus că a încercat să ne arate că viața, la fel ca zăpada, sunt atât de trecătoare și că motto-ul „Memento mori” trebuie să ne amintească mereu că suntem muritori.

„Sunt momente unice care își lasă amprenta și vor, prin noi, mai departe, prin felul nostru de a fi, prin modul cum ne definim ca indivizi, comunitate, societate. Mi-aduc aminte, când eram copil, un bătrân m-a salutat. Am rămas puțin așa, pe gânduri și, după ceva timp, am ajuns să înțeleg faptul că respectul, pe lângă alte valori morale, nu sunt inerent bazate pe o structură ierarhică și că acestea trebuie cultivate. Așa că am început și eu să ofer respect, am crescut, am salutat pe toată lumea și am cules ceea ce am semănat. (…) Memento Mori este un concept din antichitate care ne readuce aminte că viața este efemeră și asta nu ar trebui să ne demoralizeze, ci dimpotrivă, ar trebui să ne angreneze mai mut în prezent”, ne-a spus artistul Paul Șerban, în deschiderea primei sale expoziții, la Petroșani.

Paul a uimit lumea întreagă cu lucrările lui realizate din pământ, pe zăpadă, din crengi sau chiar gunoaie strânse de prin apele pâraielor. Vine din Aninoasa, este absolvent de arte și încet-încet a cucerit lumea artistică din România cu lucrările lui. A creat, și la prima lui expoziție, lucrări pe care le-a grupat sub diverse titluri: corpus humanum, cranium, crux, papilio, spira temporis ori cervus carpatino, fiind doar câteva dintre acestea. Le-a expus pe holul Universității din Petroșani acolo unde pot fi văzute până pe 27 mai.

„Suntem o mărturie peste timp că această vale renaște și că este valoroasă. Avem diamante care sunt recunoscute la nivel internațional. În numele Universității din Petroșani vă spun că suntem bucuroși că facem parte din acest moment artistic istoric din istoria Văii Jiului. (…) Vorbim azi despre un diamant, un om extraordinar, care, prin bunăvoința Universului, printr-o sincronicitate sau o coincidență fericită, căci Dumnezeu a făcut posibilă întâlnirea noastră, vă spun că, după ce i-am vizionat creațiile, credeți-mă că m-am plecat în fața valorii acestora”, a spus prof.univ.dr.habil. Felicia Andrioni, în deschiderea vernisajului.
Paul Șerban este tânărul care a creat mereu în liniște, apoi a explodat în toată lumea, discret, dar cu o forță pe care nu o regăsim decât la marii artiști.
Diana Mitrache