S-a dublat numărul de urși care pot fi vânați

ur

 

Nu mai puțin de 158.000 de lei este suma achitată, la finalul anului trecut, de Direcția de Mediu Hunedoara, pentru pagubele produse de urși sau lupi. Dar au mai fost multe astfel de situații în care sălbăticiunile au făcut prăpăd. Oamenii păgubiți sunt încurajați să ceară despăgubiri, atunci când sunt prădați. Ultimul eveniment mediatizat în Valea Jiului, unde sunt și cele mai multe astfel de atacuri, a fost la Vulcan. Aici, în noiembrie anul trecut, un urs a distrus o gospodărie și a ucis peste 15 găini.
Proiectul, adoptat de Senat luna trecută, prevede uciderea unui număr de 859 exemplare de urs brun, la nivel național. Măsura ia în calcul numărul mare de reclamații venit de la oameni. Alte 110 exemplare de urs brun, pot fi recoltate, ca nivel de intervenție, la nivel național. Numărul de exemplare care ar urma să fie ucise depășește chiar cota prevăzută prin lege pentru anii 2024 și 2025, când a fost aprobată uciderea a 962 de exemplare, respectiv pentru fiecare an uciderea a 426 din aceste exemplare în scop ”de prevenție” și uciderea a câte 55 de exemplare în scop de ”intervenție”.
Recoltarea femelelor însoțite de pui cu vârsta sub 2 ani va fi interzisă, conform proiectului.
Formula de calcul utilizată pentru stabilirea cotei de intervenție include mai mulți indicatori, precum numărul de exemplare identificate genetic, evaluările anterioare și pagubele înregistrate. Analiza a vizat 749 de fonduri cinegetice, dintre care în 528 s-a considerat necesară o cotă minimă de recoltă.
Potrivit datelor Ministerului Mediului, în pădurile din România trăiesc aproape 12.800 de urși bruni, de peste trei ori mai mulți decât efectivul optim estimat la 4.000 de exemplare.

Diana Mitrache
foto WWWRomania