Eveniment monahal în Poiana Muierii

b

Biserica din lemn a Schitului monahal „Sfântul Ilie” din Poiana Muierii, un loc ce aparține de teritoriul orașului Petrila, va fi sfințită, la finele acestei săptămâni. Duminică, 26 Aprilie 2026, de la ora 8,30 va avea loc evenimentul la care sunt așteptați toți cei ce vor să participe.

„Evenimentul va avea loc începând cu ura 8,30, prin săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești, urmat de o agapă frățească. În acest moment de aleasă sărbătoare, ne îndreptăm cu recunoștință către toți cei care, prin bunăvoință, jertfă și osteneală, au contribuit la realizarea acestui locaș sfânt, așezat în inima munților”, spun măicuțele de la schit.
Din 1484 se întâlneau, în poiana Muierii, momârlanii, poienarii, barabele. De Sfântul Ilie, vin și turiștii curioși, care au început să înțeleagă frumusețea tradițiilor. Lăcașul se află în Munții Șureanu, la confluența județelor Hunedoara, Alba și Vâlcea.

Diana Mitrache