Miting național anunțat de Confederația MERIDIAN în Piața Victoriei

IMG_6696

 

Confederația Sindicală Națională MERIDIAN a finalizat procedurile de autorizare pentru organizarea unui „Miting național de protest”, care va avea loc pe 28 aprilie 2026, între orele 10:30 și 14:30, în Piața Victoriei din București.

Potrivit organizatorilor, la acțiune sunt așteptați să participe câteva mii de oameni, reprezentanți ai mișcării sindicale, ai asociațiilor profesionale, organizațiilor de pensionari civili și militari, dar și studenți și revoluționari.

Protestul este organizat într-un context simbolic, în Ziua mondială a siguranței și sănătății la locul de muncă și în apropierea Ziua Internațională a Muncii, repere importante pentru drepturile angajaților.

Reprezentanții MERIDIAN susțin că decizia organizării mitingului vine ca reacție la „măsurile antisociale” adoptate recent, fără un dialog social real, politici care, în opinia lor, au afectat grav nivelul de trai al populației.

În acest context, la sediul Confederației a avut loc o întâlnire de coordonare pentru pregătirea protestului, la care au participat lideri sindicali și reprezentanți ai organizațiilor implicate.

Organizatorii au lansat un apel către toate organizațiile sindicale și profesionale din România, precum și către organizațiile pensionarilor civili și militari și cele studențești, să se alăture mitingului din 28 aprilie, pentru a transmite un mesaj comun în sprijinul drepturilor sociale și economice.