Am avut focar de pestă porcină în Hunedoara
3 cazuri de pestă porcină au fost identificate pe raza județului Hunedoara, dar, îmbucurător este faptul că acestea au fost pe fonduri de vânătoare, la porci mistreți. Asta nu înseamnă că crescătorii de porci nu trebuie să rămână în alertă.
„ În luna martie 2026, au fost confirmate 3 cazuri de Pestă Porcină Africană la porcii mistreți de pe fondurile de vânătoare, fiind aplicate în cel mai scurt timp măsurile care se impun pentru lichidarea rapidă a focarelor. DSVSA Hunedoara solicită sprijinul și înțelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetățenilor și a operatorilor economici pentru respectarea măsurilor care se impun, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția acesteia. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic. De asemenea la nivelul județului nu evoluează focare de Pesta Micilor Rumegătoare sau Variolă Ovină și nu există restricții de circulație a animalelor”, precizează DSBSA Hunedoara.
Potrivit agrobiznes.ro „la începutul lunii martie 2025 erau raportate 73 de focare, dintre care șase în exploatații comerciale industriale. De asemenea, la începutul anului 2026 România avea 48 de focare, ceea ce confirmă o scădere treptată a incidenței bolii în exploatațiile de porci domestici”.
Cele mai multe focare au fost în gospodăriile populației din câteva județe, precum Bihor – 6 focare, Sălaj – 5 focare, Satu Mare – 3 focare și Mureș – 3 focare.
În sectorul comercial au fost raportate două focare importante în acest an. Primul a fost confirmat în ianuarie 2026 într-o fermă din județul Arad, unde au fost sacrificate peste 5.500 de porcine.
Al doilea focar a apărut la finalul lunii februarie în județul Neamț, fiind necesară sacrificarea a peste 8.600 de animale.
La începutul lunii martie 2026 au fost raportate 330 de focare la mistreți, comparativ cu 200 în aceeași perioadă a anului 2025.
Această evoluție arată că rezervorul epidemiologic din fauna sălbatică rămâne o sursă permanentă de risc pentru ferme și gospodării.
Diana Mitrache