Primarul din Vulcan cere demisia deputatei Vetuța Stănescu după declarații controversate

IMG_6604

 

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, a reacționat public după afirmațiile făcute de deputata Vetuța Stănescu privind nivelul unităților de învățământ și al sistemului medical din localitate.

Edilul consideră declarațiile „false și revoltătoare”, acuzând că acestea denigrează comunitatea locală și realitatea din teren. „Să afirmi că în Vulcan școlile și spitalul sunt la standarde joase înseamnă să minți cu bună știință și să jignești o întreagă comunitate”, a transmis primarul.

Acesta a subliniat că instituțiile din municipiu deservesc zilnic copiii, părinții și bunicii locuitorilor, iar oamenii merită respect, nu „dispreț politic”. În acest context, primarul ridică semne de întrebare cu privire la modul în care un parlamentar de Hunedoara poate face astfel de afirmații despre propriul județ.

„Nu poți reprezenta un județ pe care îl denigrezi. Nu poți vorbi despre oameni fără să-i respecți”, a mai declarat edilul.

În final, primarul municipiului Vulcan i-a adresat deputatei o invitație publică de a vizita orașul și unitățile de învățământ, pentru a vedea situația reală. Totodată, acesta i-a cerut demisia, calificând declarațiile drept „iresponsabile”.

Reacția vine în contextul unor tensiuni politice generate de evaluările privind infrastructura educațională și medicală din Valea Jiului.