Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila Zoltan inaugurează luni la Santamaria Orlea a 65-a creșă realizată prin PNRR

att.cinuBY-_kw8qNkSrF-KICyjdrLwUfdg2vnHLOk0713w

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila Zoltan, va efectua luni, 20 aprilie 2026, o vizită de lucru în localitatea Sântămăria Orlea, județul Hunedoara, cu prilejul inaugurării celei de-a 65-a creșe realizate în cadrul Programului guvernamental „Sfânta Ana”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 Noua creșă este construită pentru un număr de 40 de copii și are regim de înălțime parter. Clădirea este organizată în trei nuclee funcționale distincte: nucleul administrativ (zona de acces), nucleul destinat copiilor și nucleul tehnico-gospodăresc.

Construcția are o lățime de 34,10 m și o lungime totală de 47,90 m, iar înălțimea maximă a acoperișului înclinat este de 7,75 m. Accesul în clădire este separat pentru copii și personal, asigurând un flux funcțional eficient.

Creșa este proiectată pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilități, fiind dotată cu rampă de acces, grupuri sanitare adaptate și circulații corespunzătoare.

Terenul aferent este amenajat cu spații verzi și locuri de joacă pentru copii, oferind un mediu sigur și prietenos pentru activități educaționale și recreative. De asemenea, clădirea este echipată cu panouri fotovoltaice și panouri solare, contribuind la eficiența energetică și sustenabilitatea investiției.

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în data de 16 iunie 2023, iar durata de realizare a investiției a fost de 2 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție. Lucrările au fost finalizate la începutul anului 2026, stadiul fizic al investiției fiind de 100%.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 11,3 milioane lei (cu TVA).