Mina Aninoasa s-a închis acum 20 de ani

17 APRILIE 2006 scrie pe ultimul vagonet de cărbune care a fost scos din mina Aninoasa acum fix două decenii. Am ajuns acum, la ani distanță de momentul care a condamnat orașul la istorica intrare în faliment și am găsit totul și mai degradant.
Dar oamenii nu și-au pierdut speranța. Printre ruinele năpădite de mizerii și deșeuri, ale vechilor clădiri, în containerele modulare amplasate după cutremur, am găsit oameni uitați parcă de timp. Fără dinți, cu câte un bidon de plastic în care cărau apă, ca să facă ceva de mâncare pe un reșou electric, și primarul orașului, care căuta soluții să tragă de banii din buget, ca să îi ajungă.

Mina Aninoasa a fost totul pentru localnici

Sus, pe dealul ce cândva adăpostea clădirile administrației minei, a mai rămas o instalație veche și imaginea unuia dintre cei mai cunoscuți brigadieri ai orașului, Toni, așa cum l-a surprins în muralul său, artistul Cristian Scutaru.
Dincolo de asta, pe mesele din fața containerelor am găsit bucăți de pâine rămase de la vreun prânz, copii îmbrăcați sărăcăcios, femei care mi-au spus că sunt „vădane toate” și câțiva oameni care încercau să supraviețuiască și acestei zile. În rest, multe haine puse la uscat între două barăci, un miros înțepător ce venea din latrine și câini despre care oamenii de aici spun că îi țin ca să alunge șacalii sau urșii ce coboară, uneori, până la containerele lor.

„Soțul meu a lucrat aici la mină. Mulți lucrau. De aici ne-am câștigat masa. Am trăit bine. Dar acum s-a dus totul, odată cu închiderea mineri. Nouă ne-a dărâmat coloniile și aștept să mă mute la bloc. Cum au trecut 20 de ani? Greu, foarte greu. Nu mai e ce a fost înainte. Cine a zis că Valea Jiului e Valea plângerii a avut dreptate”, mi-a spus o femeie care stătea afară, cu o fetiță mică de mână.
Alți copii se ițeau pe la geamurile containerelor modulare, curioși să vadă cine a ajuns acolo, în timp ce pentru alții, spațiul de joacă reprezenta un morman de fiare vechi, adunate în spatele unor containere.

„Am lucrat la mina Aninoasa, peste 6 ani. Am ieșit cu Ordonanța, că ne-au spus că dacă nu ieșim, nici bani nu mai luăm de ordonanță. Dar e greu acum. Am lucrat apoi în Cehia, unde am lucrat. Nu văd logica. În România noastră este totul un dezastru. Am lucrat acolo, era bine, lucram pe șantier, dar la noi nu erau. De ce să plecăm? România e frumoasă, dar nu avem grijă de ea”, a spus un alt bărbat, care ieșise să ia apă, din containerul pe care l-a numit baracă, cu două bidoane de 5 l de apă. A zis că gătește înăuntru, pe un reșou și asta e viața lui acum.
„Aici a lucrat și soțul meu, la mină. A murit și am rămas doar eu. A dus o viață de miner. Ne-au evacuat din colonia veche și stăm în aceste containere. Soțul meu a trăit foarte greu după ce s-a închis mina. A lucrat 35 de ani, dar nu a mai putut suporta”, a spus o altă femeie.

La primărie, Nicolae Dunca, primarul actual al orașului care a fost primul și singurul care a intrat în insolvență din România, lucra la buget. L-am dus la vagonetul pe care scrie 17 aprilie 2006, lângă una dintre cele mai mari clădiri din acest oraș, acum cu geamurile sparte și ușile furate, sau date la perete. Aici, cândva era un adevărat centru comercial.
„Mina a fost închisă în 17 aprilie 2006, ecologizată și de aici a început declinul. Populația e tot mai mică, veniturile noastre și mai mici. Eu sunt foarte nemulțumit că vina mare o are statul român, care, prin acțiunile cunoscute, au adus zeci de mii de mineri în Valea Jiului. Iar apoi, au desființat minele tot ei, iar în loc nu au pus nimic. Este regretabil și azi-mâine, se vor închide toate minele din Valea Jiului, iar soarta ar putea fi aceeași”, a spus Nicolae Dunca.

Și Aninoasa pare rețeta standard care a arătat că acțiunile lui Ceaușescu au făcut rău atunci, ca mai apoi, toți oamenii aduși din toate colțurile țării, să rămână pe drumuri, cu o brumă de bani luată la momentul disponibilizărilor. Zona s-a degradat, clădirile s-au năruit, de vechi ce erau și ajutate de cutremurele recente, iar aici, ca în Infern, speranța moare ultima.
„După recensământ, nu mai avem nici 4000 de oameni, atât cât erau numai angajații la mina Aninoasa. Tinerii au plecat. Noi am accesat bani europeni și avem un proiect câștigat pe zona fostei mine, pe regenerare urbană pe ADR Vest. O scoatem la licitație și sus am vândut o bucată de teren unui investitor care vrea să deschidă o fabrică în viitor. Mai avem un alt investitor care are o hală concesionată, acum vrea să o cumpere, ca să depună o cerere să acceseze și el fonduri europene. Deci, pe viitor, eu zic că s-ar putea crea, încet-încet, locuri de muncă și tinerii să nu mai plece din oraș”, a conchis, cu optimism, Nicolae Dunca.

Aninoasa e primul oraș al Văii Jiului care a suferit după ce s-a închis minași tot primul în care, după cutremur, oamenii au fost mutați în containerele amplasate pe vechia platformă a minei. Și lucrurile par încremenite, la două decenii distanță de momentul în care de aici s-a scos ultimul vagon de huilă.

Diana Mitrache