att.UopxYRlLyf1mNdwPyy3Ul9SUQrf_YsKK0wCQCZcNoqQ

După sărbătoarea Paștelui, localnicii din Valea Jiului pornesc nedeile, acele petreceri câmpenești în care fierb păsat cu brânză de ori și, în oale uriașe pregătesc tocană de berbecuț și varză călită. Pun mese întinse, ne cheamă la rugăciune și îi invită pe toți cei care vor să participe, la horă. Este modul în care ei sărbătoresc o nouă renaștere a naturii, iar după Paști, în fiecare duminică, fiecare comunitate de momârlani așteaptă musafirii din oraș, în preajma vechilor biserici.

Pentru a păstra obiceiul, la Petroșani, spre exemplu, administrația a alocat 38.400 de lei, la capitolul Cultură, recreere și religie, tocmai pentru a fi alături de momârlani și tradițiile lor. „Încep nedeile, ca în fiecare an, iar noi ne bucurăm că oamenii din comunitatea noastră păstrează tradițiile. În Consiliul Local am propus și s-a aprobat o sumă pentru fiecare comunitate care organizează aceste nedei. Vor fi petreceri începând cu data de 12 aprilie, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Nedeile încep în prima duminică, la Paști, cu Dâlja Mică, atunci când, pe 12 aprilie, comunitatea de la această margine a Petroșaniului, încinge pirostriile și hora.

În 13 aprilie va fi nedeie la Sălătruc, iar aici petrece comunitatea rromă, în cimitirul din capătul Cartierului Aeroport.

În 14 aprilie este nedeie la biserica de pe Maleia, în 19 aprilie, pe Sălătruc, unde de această dată vin momârlanii. Și tot în 19 aprilie este nedeie și la Dâlja Mare. În 21 mai, va fi la Coasta, Lunca, în 29 iunie, la Slătinioara și în 4 decembrie la Biserica Sfânta Varvara din Cartierul Aeroport.

 

Diana Mitrache