Primăria Petroșani caută parteneri pentru Târgul de Crăciun. Ofertele pot fi depuse până pe 16 noiembrie
Primăria Municipiului Petroșani a început procedura de selecție a partenerilor pentru organizarea Târgului de Crăciun din luna decembrie 2026. Firmele interesate pot depune oferte până luni, 16 noiembrie, la sediul instituției.
Partenerii selectați vor contribui la organizarea evenimentului prin activități și servicii pe care și le vor asuma pe cheltuială proprie, conform propunerii de parteneriat.
Pentru a intra în selecție, firmele trebuie să trimită o scrisoare de intenție, în care să prezinte activitatea desfășurată, experiența în organizarea unor evenimente similare și propunerea financiară. De asemenea, trebuie să demonstreze că au capacitatea financiară și obiectul de activitate necesar pentru realizarea acestor servicii.
Dosarele trebuie depuse în plic închis, la Registratura Primăriei Petroșani, camera 5, cel târziu pe 16 noiembrie 2026, ora 16:30.
Primăria va evalua ofertele pe 17 noiembrie, iar clasamentul partenerilor va fi publicat pe site-ul instituției. Dacă sunt necesare clarificări sau documente suplimentare, ofertanții vor avea la dispoziție cel mult 24 de ore de la primirea solicitării pe e-mail.
Acordurile de parteneriat ar urma să fie semnate cel târziu pe 25 noiembrie.
Monika BACIU