Incendiu violent la o cabană din Straja. Clădirea a ars generalizat, pe patru niveluri. Din fericire, nu erau turiști cazați

4442101e-68ad-40a4-a0ed-672c0b5c2711

 

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o cabană din stațiunea montană Straja, pompierii din Petroșani și Lupeni intervenind pentru stingerea flăcărilor care au cuprins întreaga construcție.

La sosirea echipajelor de intervenție, cabana, construită în mare parte din lemn, ardea generalizat. Flăcările au cuprins parterul, cele două etaje și mansarda, existând riscul ca incendiul să se extindă.

Din fericire, în cele 12 spații de cazare ale cabanei nu se aflau turiști în momentul izbucnirii incendiului. De asemenea, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite.

La intervenție participă pompieri din cadrul subunităților Petroșani și Lupeni, cu trei autospeciale de stingere de mare și medie capacitate. La fața locului a fost trimisă și o ambulanță SMURD, pentru acordarea eventualului sprijin medical.

Incendiul a fost localizat, iar pompierii continuă acțiunile pentru lichidarea tuturor focarelor și înlăturarea oricărui pericol.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după încheierea intervenției și efectuarea cercetărilor de specialitate.