Lupeni: Peste 14,7 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a două blocuri de locuințe. Primăria a lansat licitațiile

lucian-resmerita-lupeni

 

Municipiul Lupeni face un nou pas pentru reabilitarea energetică a blocurilor de locuințe. Primăria a lansat două licitații publice pentru execuția lucrărilor de eficientizare energetică la două imobile, valoarea totală estimată a contractelor depășește 14,7 milioane de lei.
Cele două proceduri au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) la data de 6 noiembrie 2026 și se află în desfășurare.
Primul proiect vizează Blocul 13 de pe Aleea Trandafirilor. Contractul pentru obiectivul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Lupeni – Aleea Trandafirilor, Bloc 13”, are o valoare estimată de 7.659.700,97 lei.
Ofertele pot fi depuse până la data de 10 decembrie 2026, ora 15:00. Al doilea proiect vizează Blocul 8 de pe Bulevardul Păcii. Licitația pentru execuția lucrărilor de eficientizare energetică a acestui imobil, are o valoare estimată de 7.050.718,42 lei. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 8 decembrie 2026, ora 15:00.

Ambele contracte au ca obiect execuția lucrărilor de reparații generale și renovare, iar procedurile se desfășoară online, prin licitație deschisă. Proiectele sunt finanțate prin Programul Regional Vest 2021-2027 și urmăresc creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Lupeni.
Valoarea cumulată estimată a celor două contracte este de 14.710.419,39 lei.
Monika BACIU