Premieră la Petroșani – „Oameni”
Screenshot
Poate o singură seară să schimbe felul în care ne privim familia? Este întrebarea cu care actorii de la Petroșani ne așteaptă sâmbătă, la noua premieră națională. „Oameni” de Stephen Karam, în regia lui Horia Suru, aduce pe scena teatrului de la noi, în 31 octombrie și 1 noiembrie 2026, o premieră națională despre familie, relații și lucrurile pe care uneori ne este greu să le spunem.

„Este un spectacol special, o premieră națională, ceea ce înseamnă că acest text este prezentat pentru prima dată în România. Este o piesă din 2016, cu un palmares absolut senzațional. A primit premiul Tony, pentru cea mai bună piesă și a fost finalistă la Premiul Pulitzer, pentru Dramaturgie, cele mai importante distincții teatrale în Statele Unite, adică este ceva ce recomandă textul din start. Este un fundal istoric marcat de un punct de cotitură în istoria lumii și a SUA, în 2001 și o altă axă este reprezentată de destinul unei familii oarecare din New York”, spune Claudiu Groza, secretarul literar al teatrului Dramatic I.D Sîrbu din Petroșani.
Piesa „Oameni” a avut premiera on-Broadway în 2016, iar de-a lungul timpului a fost reprezentat în SUA, Marea Britanie și Japonia, având și o ecranizare în 2021, în regia autorului.
„Oameni” este povestea aparent banală a unei familii americane, reunite pentru cina de Ziua Recunoștinței într-un apartament newyorkez, proaspăt închiriat de mezina familiei și de iubitul ei. Însă tradiționala masă comună scoate la iveală traume intime, tensiuni și frustrări, crize ale momentului și spaime istorice.
La Petroșani, piesa are o distribuție de excepție și este regizat de unul dintre regizorii care a luat Premiul Uniter în 2022.
„Este o poveste, un stil de a face lucrurile, care s-ar putea să fie un pic altfel, decât se face în general. Am găsit o echipă cu care pot să încerc lucruri. Este o poveste despre familie, în care, voluntar sau involuntar, cu toții ne trezim când începem să avem păreri și conștiință. Începem atunci să luptăm cu anumite concepte din sfera aceasta a familiei și trebuie să respectăm niște canoane cu care suntem sau nu suntem de acord și ne luptăm cu ele, pentru că există această legătură de sânge”, a spus și Horia Suru, regizorul piesei.
New York-ul devine fundalul unei drame a lumii americane post-2011, iar destinele personajelor sunt general-umane, așa încât orice spectator se poate regăsi măcar parțial.
Diana Mitrache