De la Brădet spre Stațiunea Parâng, o incursiune în peisajul de toamnă al Văii Jiului. Culorile pădurilor și liniștea muntelui atrag privirile
Toamna schimbă înfățișarea Văii Jiului, iar pădurile din jurul Petroșaniului se transformă într-un adevărat spectacol de culori. Nuanțele de galben, roșu și arămiu acoperă versanții, iar drumul spre Stațiunea Parâng oferă priveliști care surprind frumusețea acestui anotimp.
O escapadă în natură poate începe din zona de agrement Brădet, de unde șoseaua urcă spre munte, printre păduri, poieni și pajiști. La fiecare curbă, peisajul se schimbă, iar privirea descoperă noi perspective asupra împrejurimilor. Este un traseu potrivit pentru cei care vor să lase în urmă agitația orașului și să se bucure de câteva ore în aer liber.

Pe marginea drumului, căpițele de fân și poienile păstrează farmecul peisajului montan, în timp ce pădurile îmbracă versanții în culori specifice toamnei. Aerul curat și liniștea muntelui completează atmosfera unei plimbări departe de zgomotul cotidian.
Drumul spre Parâng merită descoperit atât de cei care aleg o plimbare cu mașina, cât și de iubitorii de drumeții, care vor să admire natura de aproape. Peisajele oferă și numeroase ocazii pentru fotografii, mai ales în zilele senine, când culorile pădurii contrastează cu relieful montan.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Valea Jiului promovează această zonă ca pe o destinație potrivită pentru recreere și pentru descoperirea frumuseților naturale ale regiunii.
Toamna, drumul dintre Brădet și Stațiunea Parâng devine mai mult decât o simplă cale de acces spre munte. Este o invitație la o ieșire în natură, într-un decor în care pădurile colorate, pajiștile și liniștea muntelui dezvăluie unul dintre cele mai frumoase chipuri ale Văii Jiului.
Monika BACIU
CAPTURĂ VIDEO: Facebook – Organizația de Management al Destinației Valea Jiului