Refugiul Zănoaga, total reabilitat și modernizat

ref

 

 

Refugiul din Retezat, de la Zănoaga a fost complet închis timp de două săptămâni pentru reparații capitale, care au fost coordonate de Serviciul de Voluntariat Montan. Acolo, spun cei care au lucrat, s-au transportat 16 tone de materiale cu elicopterul, s-a schimbat acoperișul, s-au izolat pereții și s-a montat mobilier nou.

„S-a definitivat instalația electrică, bateriile noi fiind legate de acoperiș. Până acum eram pe un panou provizoriu și o baterie minusculă. Mansarda are ușă pentru o mai bună păstrare a căldurii. Paturile sunt rabatabile și a fost îmbunătățit nivelul de confort cu saltele de 5 cm grosime. Holul are o bancă multifuncțională, care, la alegere, poate fi loc pentru rucsac sau platformă pentru gătit. Masa rabatabilă și peretele a fost protejat cu tablă zincată. Piesa de rezistență, și poate cea mai importantă dotare, a fost caloriferul electric, care va schimba temperatura mansardei în câteva minute”, scriu cei de la Serviciul de voluntariat, pe pagina pe care au postat imagini cu refugiul montan reabilitat.

De altfel, oamenii din munți le sugerează tuturor celor ce ajung acolo să țină seama de ceea ce au realizat. „Cu efort considerabil, am reușit să trecem la un nivel superior în domeniul refugiilor. Aveți la dispoziție, probabil, cel mai confortabil refugiu din România. Bucurați-vă de ceea ce oferă și aveți grijă de el!”.