Trei mineri au avut nevoie de îngrijiri medicale

IMG_9554

Trei dintre minerii care protestează la mina Vulcan au solicitat sprijinul echipajelor de ambulanță.  „Pe parcursul zilei de 21 octombrie în compartimentul UPU Vulcan, până în momentul de față, au fost aduși cu ambulanța doi pacienți angajați ai minei Vulcan in varstă de 33 de ani, respectiv 47 de ani, bărbați. Ambii pacienți la sosirea în urgență au fost stabili hemodinamic și respirator, li s-au efectuat investigațiile medicale și au primit tratament Bărbatul de 33 de ani a fost externat cu recomandări , iar celalalt pacient este încă sub supraveghere medicală “, declară dr. Andra Brătoiu, șef CPU Vulcan.

Peste 90 de mineri de la Exploatarea Minieră Vulcan sunt blocați în subteran de mai bine de 24 de ore, în semn de protest față de inechitățile salariale. La mina Vulcan a ajuns prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, care a coborât în subteran pentru a discuta cu protestatarii.

Protestul a izbucnit marți dimineață, după ce minerii au constatat că există diferențe salariale între angajați. Nemulțumirile îi vizează în special pe cei transferați de la mina Lupeni, aflată în program de închidere, care au ajuns să lucreze la Vulcan pe salarii mai mici decât ale unor colegi.

Potrivit Presedintelui Sindicatului Muntele, Alin Sîn, oamenii sunt hotărâți să rămână în subteran până la rezolvarea revendicărilor.

Minerii cer alinierea salariilor tuturor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, dar și aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă.

Protestatarii așteaptă acum un răspuns concret din partea conducerii companiei și a autorităților, pentru a putea pune capăt acțiunii și a reveni la suprafață.