Lupii ajung pe străzi, dar încă nu știm dacă putem interveni
Lupii fac cele mai mari pagube în județul Hunedoara și asta o spun cei de la Direcția de Protecție a Mediului, care primesc reclamațiile de la oamenii păgubiți. Și, chiar dacă s-a dat undă verde încă de acum o săptămână, în județul Hunedoara, până acum se știe doar câți urși ar putea fi extrași. Despre lupi încă nu. „Nu ni s-a comunicat nimic despre lupi, deși avem foarte multe pagube provocate în gospodării, mai multe chiar decât urșii”, a spus Georgeta Barabaș, director Direcția de Protecție a Mediului Hunedoara.
Direcția de Protecție a Mediului Hunedoara a decis, după ce s-a consultat cu primarii și asociațiile de vânătoare, câți urși pot fi împușcați. Numărul lupilor urmează și el să fie stabilit. Dar până atunci și autoritățile se alătură demersurilor făcute de asociațiile de vânătoare.
La Petrila, un lup a mâncat câinii localnicilor și a fost văzut pe străzi, așa că autoritățile au făcut cereri și încă așteaptă unda verde de la minister. „Din păcate, noi am avut probleme cu lupii, care au ajuns chiar pe străzile din partea de sus a orașului, din zona Lonea. Nu au fost pagube mari, din punct de vedere al valorii, dar oamenii au rămas fără câinii de companie, care au fost uciși de lupi. Nu am stat cu mâinile în sân. Am apelat la cei care gestionează fondurile de vânătoare și la Direcția de Mediu, iar domnul primar a vorbit cu doamna ministru Al Mediului, Diana Buzoianu, pentru că nu este o procedură clară în privința lupilor, așa cum este la urși. Trebuie să găsim o derogare să putem să îi extragem”, a spus Marius Heljiu, viceprimarul orașului Petrila.
Prima dată, un lup a fost observat pe străzile din estul Văii Jiului încă din luna august, când un localnic a postat public imaginile cu animalul pe străzi. Mai apoi, oamenii au început să numere pagubele. Iar situația pare că se repetă, pentru că, în urmă cu câțiva ani, un alt localnic s-a trezit cu o vită sfâșiată de lupi.
În România, extragerea lupilor nu beneficiază de o procedură de intervenție rapidă (ordonanță de urgență pentru eliminare imediată) așa cum se aplică în cazul urșilor. Lupul rămâne încadrat ca specie protejată, iar recoltarea sau împușcarea sa este strict reglementată. Lupii pot fi extrași/eliminați doar în baza unor ordine de derogare speciale emise punctual de Ministerul Mediului. Acestea se acordă doar dacă un exemplar a atacat repetat gospodării, a ucis animale domestice sau reprezintă un pericol iminent, iar metodele alternative (alungarea) au eșuat.
Diana Mitrache