Autobuzele electrice, program nou și noi mașini pe traseu
Screenshot
Linia Verde care a fost dată în funcțiune în Valea Jiului este un reper pentru ADR Vest, care îl are ca exemplu de bune practici. O spun oficialii de la Consiliul Județean Hunedoara, după ce aici a fost implementat și funcționare .linia de transport electrică cu autobuze.
„Cei de la ADR Vest sunt mândri de proiectul care a fost făcut în Valea Jiului. Este proiectul care, pentru ei, este vârf de gamă, în ceea ce înseamnă complexitatea lui și că deservește atâtea UAT-uri”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Programul este adaptat continuu, spun cei de la Green Line și discuțiile au loc între primari și operator. Și, de la 1 noiembrie, sunt modificate mai multe trasee. „Am aprobat, începând cu 1 noiembrie 2026, un nou program de transport pentru T1-Tg, cu modificări. Astfel, acest traseu, care este unul ce deservește 5 UAT-uri, vor fi modificări ce vor aduce o scădere a timpilor de așteptare, la 15 minute între curse. Pentru Petrila, sunt intervale orare, care, comparativ cu anul școlar trecut, când era o diferență de 20 de minute între curse, acum, pe 70%, dintre curse, de doar 15 minute. Noi am remodelat acel plan care, de la 1 septembrie, funcționează pe Petrila”, spune Ștefan Fesner, director executiv ADI Green Line.
Numărul mașinilor va fi mărit, iar societatea din Valea Jiului are în plan achiziționarea unui lot nou de vehicule. „Suntem în situația în care vom dezvolta acest sistem de transport. La Petrila și Lupeni vor mai fi achiziționate autobuze de dimensiuni mari, de 10 m, cum sunt la Petroșani. Vom introduce automate de bilete și vom răspunde și la această mare solicitare”, a mai spus Ștefan Fesner.
Diana Mitrache