Mădălina Amăiestroaie a luat punctele din SUA, în ciuda vremii

descărcare

 

„Este ceva mai atipic, față de ceea ce facem în mod obișnuit. Dar va fi bine. Panourile sunt puse la distanțe diferite, necunoscute. Trebuie să aproximăm distanța și apoi să tragem câte 10 săgeți la fiecare. Este mai solicitant, trebuie să ne plimbăm prin pădure cu arcul și ghiozdanul și durează cam 6 – 7 ore, o zi de calificări, iar noi avem două”, ne-a explicat Mădălina Amăiestroaie, înainte de placarea în Statele Unite, dar a reușit.

Și asta, chiar dacă nu a fost proba la care să se priceapă cel mai bine și nici vremea nu aținut cu ea. Proba de field s-a desfășurat pe ploaie și frig, dar satisfacția tuturor a fost că Mădălina a scos punctaj bun. „Ne-am întors de la Campionatul Mondial de Field, o competiție atipică, dar importantă pentru noi, deoarece doream să obținem puncte pentru Campionatul Mondial, în vederea calificării la Olimpiadă. Spre bucuria mea, am obținut aceste puncte. Trebuia să intrăm în primele 16 sportive, iar noi am obținut 21 de puncte, puncte foarte bune în economia clasamentului. Deci, sunt primele puncte care contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice”, a spus Viorel Hăbian, antrenorul Mădălinei.
Mădălina a început cu dreptul, așa cum spune antrenorul ei și asta, în ciuda vremii și a faptului că nu era o competiție la care să nu fi avut emoții. Dar urmează competiții la care Mădălina va face din nou performanță. „De data asta, urmează competiții la probe ce ne convin și ne plac. La field nu ne plăcea, dar a trebuit să mergem pentru aceste puncte. Ne-am pregătit și le-am obținut. Mădălina nu era obișnuită și au fost condiții foarte dificile. A plouat în permanență. Competiția s-a ținut pe un traseu montan, ea a alunecat, s-a lovit, a avut probleme la arc și a fost dificil”, a mai spus Viorel Hăbian.

Diana Mitrache