Să dăm culoare unor zone ponosite urbane!

207b46a8-1545-452d-aef7-9707b678088a

 

Ruine urbane, spații abandonate, locuri aflate în centrul orașelor, dar înnegrite de vreme, toate pot deveni o atracție plină de culoare. O spune artistul stradal din Valea Jiului, Paul Șerban, cel care ne-a obișnuit cu lucrările lui pe pământ, sau diverse ziduri din zona Văii Jiului.

L-a pictat pe Brâncuși sau I.D Sîrbu la Petrila, pe școli, l-a ilustrat abstract pe același Brâncuși la Vulcan, pe Eminescu l-a făcut din frunze pe zăpadă – într-o încercare efemeră de a marca Ziua culturii, la un moment dat, a creat diverse spații în care a protestat împotriva poluării, sau a problemelor legate de dependența de rețelele de socializare, iar ultima lucrare a realizat-o la Lupeni. Aici a găsit un spațiu urban mâzgălit și l-a transformat, desenând două chipuri expresive. „Dacă cunoști astfel de spații publice, vandalizate sau nu și pe care merită intervenit artistic, lasă-mi un comentariu cu spațiul, peretele și adresa. Și s-ar putea să vin și în orașul tău”, spune, pa pagina de socializare Paul Șerban, care îi mulțumește primarului Lucian Resmeriță pentru că, de data aceasta a acceptat să transforme un spațiu de acolo.
Paul are o singură mențiune de făcut: le cere celor ce îl provoacă să țină cont că este nevoie de acceptul proprietarilor clădirilor, sau de cea a autorităților publice locale.
Diana Mitrache
Sursa foto: captură Facebook