Aleargă cu San Montan! Încep înscrierile

4433f8c1-ebfa-402b-8b4b-11ff8dbc4e68

Aleargă cu San Montan în Ținutul Momârlanilor Petrileni ajunge la o nouă ediție, una la care sunt așteptați să alerge cât mai mulți sportivi. De data aceasta, competiția are loc în prima zi a lunii noiembrie, dar deja au început înscrierile. Concursul are loc în estul Văii Jiului, la Taia și va fi un adevărat spectacol traseul în defileul săpat de ape în munți.

„Am reușit să punem și în acest an Petrila pe harta alergărilor montane din țara noastră. Așa că, și anul acesta vom alerga cu San Montan în Ținutul Momârlanilor Petrileni și suntem la cea de a IV-a ediție, la care sperăm să ne ridicăm la înălțime și la propriu și la figurat și vom reuși să facem o ediție de poveste”, spune Erika Șanta, organizatoarea competiției, în colaborare cu primăria Petrila.
Competiția are loc în peisajul de la poalele Munților Șureanu, unde suntem așteptați să alergăm, iar înscrierile au început. Nume importante de alergători consacrați vor veni, iar traseul va fi unul spectaculos., în cheile din defileul de pe Taia, din estul Văii Jiului. „Este un traseu numai bun de alergat, cu o diferență de nivel de 600 de m și distanța este de 13,320 km. Peisajul este totul și de aceea eu consider că Petrila poate să iasă în evidență. De acolo vom vedea toată zona de est a Văii Jiului, cu munți și, dacă vremea va fi bună, de acolo putem vedea Parângul și chiar Retezatul, în zare”, a conchis Erika.

Diana Mitrache