Cinci turiști, dintre care doi minori, s-au rătăcit pe traseul spre Vârful Retezat. Au fost găsiți după două ore de căutări
Intervenție a jandarmilor montani, duminică seara, în zona stațiunii Râușor. Cinci persoane din Timișoara, dintre care doi minori, s-au rătăcit pe traseul către Vârful Retezat după ce au fost surprinse de lăsarea întunericului.
Un grup de cinci turiști din municipiul Timișoara a avut nevoie de ajutorul jandarmilor montani, duminică seara, după ce s-a rătăcit în pădure, în zona stațiunii Râușor.
Apelul la 112 a fost primit după lăsarea întunericului, iar patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Râu de Mori a pornit imediat în căutarea persoanelor.
După aproximativ două ore de căutări, jandarmii au reușit să găsească grupul format din cinci bărbați, dintre care doi minori. Din fericire, turiștii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost conduși în siguranță până la autovehiculul personal, aflat în stațiunea Râușor.
Potrivit jandarmilor, turiștii au fost surprinși de lăsarea serii în timpul deplasării pe traseu. Oboseala, lipsa bateriei la telefon și absența lanternelor au făcut ca aceștia să se abată de la traseul marcat și, în cele din urmă, să se rătăcească.
Recomandările jandarmilor pentru turiști
Jandarmeria Montană Hunedoreană le recomandă celor care aleg să meargă pe munte să trateze cu seriozitate pregătirea unei drumeții, mai ales în această perioadă, când întunericul se lasă mai devreme, iar vremea se poate schimba rapid.
Printre principalele recomandări se numără:
- verificarea condițiilor meteorologice înainte și pe durata deplasării;
- echiparea corespunzătoare, cu încălțăminte adecvată, lanternă, rucsac și trusă de prim ajutor;
- evitarea deplasărilor solitare pe munte;
- informarea cabanierului cu privire la datele personale și traseul ales;
- verificarea și echiparea corespunzătoare a autoturismului pentru sezonul rece.
Jandarmii atrag atenția că, la munte, condițiile meteorologice se pot schimba foarte rapid, chiar dacă sezonul rece este abia la început.
În cazul unei situații de urgență, turiștii sunt sfătuiți să apeleze la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau să sune la 112.