40.000 de lei amenda pentru Apa Serv Valea Jiului. Evacuarea apelor de la microhidrocentrala Polatiste, in afara actului de reglementare. Apa Serv contestă amenda
S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. a fost sancționată cu 40.000 de lei de inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu, în urma unui control efectuat la Microhidrocentrala Polatiște, de pe raza municipiului Petroșani. Controlul a avut loc în data de 30 septembrie 2026, inspectorii verificând modul în care sunt evacuate apele rezultate din funcționarea microhidrocentralei.

Potrivit Apele Române Jiu, în urma verificărilor efectuate în teren s-a constatat că apele uzinate provenite din funcționarea MHC Polatiște erau evacuate printr-un canal de fugă amplasat în proximitatea microhidrocentralei, cu deversare în pârâul Sălătruc. Neregula identificată de inspectori nu a fost legată, potrivit informațiilor făcute publice de Apele Române Jiu, de existența canalului în sine, ci de faptul că acesta nu era prevăzut în actul de reglementare deținut de societate, deși era utilizat pentru evacuarea apelor uzinate. Pentru această neconformitate, Apa Serv Valea Jiului S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 40.000 de lei. Pe lângă amendă, inspectorii au dispus și o măsură obligatorie pentru societate: obținerea unei autorizații modificatoare, astfel încât situația identificată în teren să fie inclusă și reglementată corespunzător din punct de vedere legal. Practic, societatea trebuie să își actualizeze documentația și actul de reglementare astfel încât modul efectiv de funcționare și evacuare a apelor de la Microhidrocentrala Polatiște să corespundă prevederilor autorizate. Apele Române Jiu precizează că verificările în teren continuă, iar exploatarea lucrărilor hidrotehnice în condițiile prevăzute de actele de reglementare reprezintă o obligație legală. În cazul MHC Polatiște, controlul din 30 septembrie s-a finalizat, așadar, cu o amendă de 40.000 de lei, dar și cu obligația Apa Serv Valea Jiului de a face demersurile necesare pentru intrarea în legalitate.
Pe de altă parte, directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică spune că a fost un control tematic de la Apele Române, în principiu a fost controlată microhidrocentrala din cadrul stației Zănoaga, iar în urma controlului au fost întrebări la fața locului.” Am crezut că am lămurit tot ce era de lămurit din punct de vedere tehnic și din punct de vedere al autorizațiilor. Inspectorii s-au deplasat la Craiova , urmând ca de pe Facebook să aflăm că am fost amendați. În momentul de față noi nu avem niciun proces verbal, doar simpla constatare în teren. Oricum, dacă e cum se scrie pe Facebook și va fi amendă, va fi o amendă care va fi contestată de noi cu siguranță în instanță”, spune Ionică. Mai mult, Cristian Ionică spune că acea microhidrocentrală funcționează din anul 1996, odată cu punerea în funcțiune a stației Zănoaga , ea a fost autorizată inițial, după care din 1996 până acum este monitorizată atât de Apele Române cât și de toate autoritățile de mediu, sunt autorizații și avize emise chiar de Apele Române. „Sunt curios ce va scrie în procesul verbal, care este cauza amenzii pentru că din 1996 până acum conductele sunt tot acolo, este aceeași instalație, dacă era ceva în 30 de ani ne spuneau . Noi primim anual avize și cel puțin o dată pe an avem control de la Apele Române. Din punctul meu de vedere dacă este așa e o amendă care va fi contestată, sunt argumente tehnice, adică până la urmă nu s-a schimbat nimic în legislație și repet e o instalație supermonitorizată anual de către toți care ne-au dat autorizații”, a precizat Cristian Ionică.