Incendiul din Retezat continuă. Pompierii încearcă să lichideze cele două focare active

Screenshot

Screenshot

 

Intervenție dificilă pentru pompierii hunedoreni mobilizați pentru stingerea incendiului izbucnit în zona Munților Retezat. Echipaje de la subunitățile din Petroșani și Hunedoara au fost trimise în teren începând cu ora 08:00.

Operațiunea este una complexă, în condițiile în care incendiul se manifestă în mare parte subteran, iar terenul stâncos și greu accesibil îngreunează considerabil intervenția.

La acțiune participă, alături de pompierii ISU Hunedoara, reprezentanți ai Salvamont, structurilor silvice, rangeri ai Parcului Național Retezat și membri ai Composesoratului Câmpu lui Neag. Cooperarea dintre toate aceste structuri este esențială pentru desfășurarea intervenției în condiții cât mai eficiente.

Un pas important a fost făcut încă de ieri, când a fost amenajată o cale de acces către zona afectată, care permite transportul apei. Astfel, în cursul zilei de astăzi, au putut fi realizate mai multe transporturi de apă cu ajutorul utilajelor forestiere.

În urma ultimei recunoașteri efectuate în teren, pompierii au constatat că suprafața afectată de incendiu a rămas la aproximativ două hectare. În prezent, mai sunt active două focare.

Forțele de intervenție au reușit să constituie dispozitive de stingere pentru unul dintre focare. În ceea ce privește cel de-al doilea, echipele încearcă să identifice căi de acces și să creeze cordoane de protecție, astfel încât propagarea incendiului să fie limitată.

Intervenția continuă, iar evoluția situației este monitorizată permanent de echipele aflate în teren.