Apa Prod scumpește apa nepotabilă la 6,35 lei/mc
Tariful pentru apa nepotabilă furnizată de SC Apa Prod SA Deva va fi de 6,35 lei/mc, începând cu 1 octombrie 2026. Reprezentanții companiei susțin că modificarea nu reprezintă o decizie comercială și că noul tarif este impus în urma unor controale și măsuri de conformare stabilite de autoritățile competente.
Potrivit Apa Prod, situația tarifului pentru apa nepotabilă a fost analizată în cadrul verificărilor efectuate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). În urma controlului, consemnat în Nota de control nr. 3387 din 20 februarie 2026, au fost stabilite o serie de obligații de conformare pentru operator.
Totodată, problema tarifului pentru apa nepotabilă a fost analizată și de Camera de Conturi Hunedoara, în cadrul unui audit de conformitate privind regularitatea și corectitudinea activității agenților economici aparținând unităților administrativ-teritoriale. Concluziile sunt cuprinse în Raportul de audit nr. 10930 din 15 mai 2026, întocmit la SC Apa Prod SA Deva.
Compania precizează că, în urma acestor verificări și a măsurilor dispuse, are obligația de a aplica un tarif unic de 6,35 lei/mc pentru apa nepotabilă, atât timp cât apa furnizată nu îndeplinește condițiile de potabilitate.
„Apa Prod nu a ales să majoreze acest tarif și nu a urmărit majorarea costurilor suportate de utilizatorii serviciilor sale”, transmite compania, care susține că este obligată să respecte cadrul legal și măsurile stabilite de autoritățile de control.
Apa Prod precizează că menținerea tarifului practicat până în prezent nu mai este posibilă în condițiile obligațiilor de conformare stabilite în urma verificărilor.
Operatorul de apă anunță, în același timp, că investițiile pentru potabilizarea apei vor continua. Potrivit companiei, obiectivul este ca, pe parcursul anului viitor, clienții să poată beneficia de apă potabilă, conform standardelor de calitate.
„Obiectivul Apa Prod este să furnizeze apă de calitate tuturor locuitorilor pe care îi deservește”, se arată în informarea transmisă de societate.
Noul tarif pentru apa nepotabilă va intra în vigoare la 1 octombrie 2026.