Final de mandat pentru cel mai longeviv manager al INSEMEX

gaman3

12 ani și sute de expertizări în laborator și la fața locului. Este, pe scurt, un bilanț al celui mai lung mandat în fruntea institutului de cercetare de la Petroșani, INSEMEX. Expertize precum cea de la Colectiv, sau din spitale, din timpul pandemiei sunt doar câteva dintre cele mai importante și pe care specialiștii de la INSEMEX, coordonați de dr. ing. Artur George Găman, le au în portofoliu.

„Cea mai grea încercare a fost în cazul accidentului de la Clubul Colectiv, unde grea a fost și lucrarea de expertizare tehnică, dar, în primul și în primul rând, presiunea mediatică exercitată asupra noastră. Toată lumea dorea rezultatele a doua zi. Nu am putut să facem rabat de la profesionalism, așa încât a trebuit să urmăm toți pașii, cu amănunțime, până la elucidarea cazului. După aceea, în perioada pandemiei, erau spitalele care au explodat. Mă refer aici la „Matei Balș”, Piatra Neamț, Constanța. Și au fost multe altele, pe care nu mi le amintesc acum, dar care au fost la fel de importante”, a precizat dr. ing. Artur George Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani, vineri, 26 septembrie, în ultima zi a mandatului în fruntea acestui institut. Artur George Găman a coordonat o echipă de profesioniști, pe care, în ultimii 12 ani a ridicat-o la un alt nivel.

„A fost un mandat ce constituie un record, fiind cel mai lung mandat la această instituție. Sunt 12 ani, 7 luni și 22 de zile, iar fiecare zi a fost onorantă și plină de responsabilități. Ies cu fruntea sus și am dus institutul acolo unde îi este locul, în topul institutelor  de cercetare din România. (…) La preluarea mandatului, în 2013, veniturile totale realizate erau de 12.474.195 de lei, iar la finalul anului trecut, veniturile au fost de 40.014.000 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 3,2 ori. Dacă ne referim la salariul mediu pe institut, acesta a fost de 3.085 de lei, în 2013 și a ajuns, la finalul anului trecut, la 16.337 de lei, adică o creștere de 5,3%. Salariul mediu  pe personalul pe cercetare- dezvoltare, la nivelul anului 2013, era de 3.233 de lei, iar acum  este de 17.797 de lei, o creștere, așadar, de 3,5%. Numărul de cercetători în cadrați la gradul I, cea mai înaltă treaptă în cercetare, era, în 2013 de persoane. Acum avem 34. Las institutul cu venituri contractate în procent de 95% din  bugetul de venituri și cheltuieli și, la această dată, avem un profit de 2,8 milioane de lei. Și, având în vedere că mai avem un trimestru de activitate, și acesta va crește”, a conchis, la finalul mandatului dr. ing Artur Găman. INCD INSEMEX este partener în 6 proiecte europene și sunt depuse alte 4 în cadrul competițiilor europene.

Neoficial, noul director general al INCD INSEMEX Petroșani este Sorin Burian. Sorin Burian , este cercetător științific gradul I și a ocupat funcția de șef al Departamentului Securitatea Instalațiilor și Echipamentelor Antiexplozive.

Diana Mitrache