Bani din PNRR pentru Hunedoara. Peste 71 de milioane de lei, decontați pentru investiții
Peste 71,3 milioane de lei au fost decontați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pentru 152 de investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre localitățile care beneficiază de aceste fonduri se află și mai multe unități administrativ-teritoriale din județul Hunedoara.
Cea mai mare parte a banilor, peste 40 de milioane de lei, a mers către proiectele din cadrul Componentei C5 – Valul Renovării.
Peste 40 de milioane de lei pentru renovarea clădirilor
Pentru 105 facturi aferente investițiilor din Componenta C5, MDLPA a decontat 40.265.759,77 de lei. Proiectele vizează creșterea eficienței energetice, reabilitarea termică, consolidarea și modernizarea unor clădiri publice, precum și a unor blocuri de locuințe.
În aceeași componentă sunt incluse și proiecte pentru renovarea seismică a unor clădiri. Fondurile PNRR permit astfel autorităților locale să deruleze lucrări care au ca obiectiv reducerea consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor oferite în clădirile publice și în imobilele de locuințe.
Bani pentru trasee cicloturistice
O parte din finanțare a ajuns și la proiecte din Componenta C11 – Turism și Cultură. Pentru un proiect destinat amenajării unor trasee cicloturistice au fost decontați 83.413,98 de lei.
Investițiile din această componentă urmăresc dezvoltarea infrastructurii pentru turism și promovarea unor forme de mobilitate și recreere în aer liber.
O altă sumă importantă, de aproape 31 de milioane de lei, a fost alocată prin Componenta C15 – Educație.
Pentru 46 de facturi, Ministerul Dezvoltării a decontat 30.956.706,90 de lei. Banii sunt destinați unor proiecte pentru construirea de creșe noi, moderne și eficiente din punct de vedere energetic.
Potrivit MDLPA, mai multe localități din județul Hunedoara se află printre beneficiarii finanțărilor acordate prin aceste componente ale PNRR.
În total, pentru cele 152 de investiții, Ministerul Dezvoltării a decontat lucrări în valoare de 71.305.880,65 de lei, prin Componentele C5 – Valul Renovării, C11 – Turism și Cultură și C15 – Educație.
Monika BACIU