Aninoasa: oamenii din containere vor fi mutați

anin

 

„Ne mută, într-o zi cu soare. Așa a zis primarul? Da? Și l-ați crezut voi?” Așa m-a întâmpinat o femeie care, de 4 ani, spune că locuiește într-un container modular adus la Aninoasa pe terenul de sport al școlii. A fost mutată din casa de colonie ce se prăbușea și, de atunci, nu mai crede în promisiuni. „Acum zice octombrie? Până acum era decembrie. În fiecare decembrie”, a completat femeie, ce și-a extins cumva containerul și chiar l-a ornat cu flori artificiale, ca să îi pară locul acasă.

Primarul, însă, abia așteaptă să îi mute, pentru că toate cheltuielile l-au copleșit. „Am ajuns și la faza aceasta. Vrem să nu mai prindă  și iarna aceasta în containere. Am avut lucrările de aducțiune a gazului, a apei și canalizarea și curentul. Acum vine amenajarea curții exterioare și cele 3 blocuri sunt pregătite pentru a muta cetățenii din containere. Celelalte două, până la sfârșitul lunii octombrie sunt gata. Sper să le preluăm pe toate cele 5 și să îi mutăm pe toți. Iar aici mă refer și la cei din containere și la cei care au rămas în locuințele șubrede”, spune Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.

Sunt 100 de apartamente, iar acolo vor fi mutați oamenii care stau în condiții greu de suportat de ani de zile. Doar că fiecare se teme acum că nu va supraviețui acolo. Spun că cresc porci, au cotețe și spații în care își țin diverse acareturi. Așa că nu cred că o garsonieră le va fi de ajuns. „În pădure, în junglă, dacă trăiești, tot îți mai faci ceva pe lângă casă”, spune o locatară a containerelor.

Nu le-a fost ușor nici oamenilor, că vara se sufocau, iar iarna, le era frig. Când ploua, la unii le-a curs apă în container, iar blocurile din colonie sunt și mai șubrede decât atunci, la cutremur. Dar și primăria a plătit cu vârf și îndesat. „Pe lângă cele 9 milioane de euro, care au fost alocați pentru construirea blocurilor, am mai cheltuit și  din bugetul local sume importante pentru plata apei, curent, pentru intervențiile neprevăzute pe la containere, vidanjarea și multe altele. Deci, peste 10 milioane de euro s-au cheltuit în ultimii ani cu ei. Dar avem acum 5 blocuri nou-nouțe, cu condiții civilizate, în care îi vom muta într-o lună, o lună și jumătate”, mai spune Nicolae Dunca.

În februarie 2023 au venit primele containere și, de atunci, oamenii care locuiau în coloniile șubrezite, stau în condiții de provizorat.

 

Diana Mitrache