Bărbat de 42 de ani, reținut după ce ar fi abordat două minore într-un parc din Vulcan

Screenshot

Screenshot

 

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Ancheta a fost declanșată după ce mama uneia dintre cele două minore implicate a apelat numărul de urgență 112.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul ar fi avut loc în data de 6 septembrie 2026, în intervalul orar 14:30–15:00, într-un parc din municipiul Vulcan. Bărbatul ar fi abordat două fete, în vârstă de 9, respectiv 6 ani, cărora le-ar fi făcut complimente. Ulterior, acesta ar fi atins-o pe minora de 6 ani pe față și pe păr.

Cazul a intrat în atenția polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Vulcan în urma apelului la 112. În urma verificărilor și a probatoriului administrat, la data de 8 septembrie 2026, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează să fie prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.