Un baraj vinde lichidatorul CEH, în contul datoriilor
Mai multe bunuri, clădiri și pachete de bunuri mobile scoate lichidatorul CEH la vânzare, în câteva zile. Printre acestea, atrage atenția un pachet de aproape 6 milioane de euro, pachet ce este în proprietatea Sucursalei Electrocentrale Paroșeni. Lichidatorul Expert Insolvență SPRL, explică: „este vorba despre barajul Baleia, de la Paroșeni”. Licitația, la care sunt scoase și alte bunuri mobile sau imobile ce aparțin Complexului Energetic Hunedoara, are loc în 16 septembrie 2026.
În fapt, pentru că, la momentul înființării Complexului Energetic Valea Jiului, specialiștii nu au trecut acest baraj în activele noii companii, acesta a rămas al CEH. Și acum, cine vrea, poate cumpăra un baraj construit în zona termocentralei Paroșeni. Lucrările la amenajarea hidrotehnică au început în anii ’90 și au fost abandonate când erau aproape gata. De altfel, de nenumărate ori s-a vorbit ca, în mixul energetic care ar reorienta producția de energie la Paroșeni, s-a vorbit și despre folosirea acestui baraj. Doar că toate au rămas doar vorbe.

„Proiectul, aprobat printr-o hotărâre de Guvern din 1990, viza realizarea Amenajării hidrotehnice Baleia, aflată la poalele masivului Vâlcan și a zonelor turistice Pasul Vâlcan și Straja, și instalarea la termocentrala din Paroșeni a unui cazan de abur de 270 de t/h și a unui cazan de apă fierbinte de 100 Gcal/h. Lucrările erau necesare pentru asigurarea alimentării cu căldură a consumatorilor din Valea Jiului și pentru creșterea gradului de siguranță în funcționarea instalațiilor din Termocentrala Paroșeni.(…) Lucrările realizate de Hidroconstrucția – Sucursala Jiu, au vizat excavarea și forarea versanților, construirea unui baraj din beton în dublu arc, cu un volum de 86.000 de metri cubi (realizat parțial), a unui sector din aducțiunea de apă de 3,2 kilometri până la termocentrală (realizat parțial), construirea unui drum de acces şi a unui drum de contur pe malul drept (finalizate), amenajarea unei cariere pentru betoane, a unei galerii de deviere a apelor, a unor galerii de drenaj și injecție, a drumurilor tehnologice, a instalațiilor electrice (toate finalizate).”, scrie ziarul Adevărul.
Specialiștii susțin că acest baraj ar putea servi ca sursă de alimentare cu apă potabilă a locuitorilor Văii Jiului, apa pârâului Baleia fiind de calitate, dar se pretează și pentru construcția unei microhidrocentrale, așa cum au cerut sindicatele, ani de zile.
„Valorificarea prin justa despăgubire a barajului Baleia din portofoliul de investiții al CET Paroșeni prin valorificarea către Agenția Apele Române sau către Hidroelectrica, având în vedere că utilitatea acestei investiții este una multiplă și nu deservește doar CET Paroșeni”, a fost propusă ca sursă de venituri a Complexului Energetic Hunedoara, în raportul privind intrarea în insolvență a societății, publicat în 2016 de Casa de Insolvență GMC, citat de Adevărul.ro.
Alte bunuri scoase în câteva zile la vânzare
Firma care gestionează insolvența Complexului Energetic Hunedoara mai scoate la vânzare și alte bunuri pentru recuperarea creanțelor. Vorbim despre pachete ce cuprind clădiri sau mobile de la mai multe sucursale miniere din Valea Jiului.
În vârful crizei sale, CEH acumulase datorii totale uriașe, evaluate inițial la aproape 6,4 miliarde de lei, din care o parte semnificativă (peste 1,3 miliarde de lei) reprezenta obligații directe către stat.
Pentru a stinge o mare parte a datoriilor către bugetul de stat, activele viabile ale CEH (precum Termocentrala Paroșeni și minele considerate necesare pentru siguranța sistemului energetic) au fost date în plată către stat. Această procedură a permis ștergerea a peste 1 miliard de lei din datoriile către ANAF, activele fiind preluate de o nouă entitate curată de datorii, numită Complexul Energetic Valea Jiului.
CEH se află pe lista scurtă a marilor companii de stat cu probleme financiare uriașe incluse în planul de reorganizare radicală sau desființare formală.
Diana Mitrache
Foto Expert Insolvență SPRL