Investiții de peste 5,3 milioane de lei pentru pacienții cardiaci critici de la Spitalul Județean de Urgență Deva, printr-un proiect al Consiliului Județean Hunedoara
Spitalul Județean de Urgență Deva va fi dotat cu echipamente medicale moderne destinate pacienților cardiaci critici, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Sănătate al Uniunii Europene. Proiectul, în valoare totală de peste 5,35 milioane de lei, este implementat de Consiliul Județean Hunedoara, în calitate de lider de parteneriat, împreună cu Spitalul Județean de Urgență Deva.
Proiectul „Investiții în infrastructura Spitalului Județean de Urgență Deva care tratează pacienți cardiaci critici”, cod SMIS 351054, urmărește modernizarea și dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Cardiacilor Critici (USTACC), prin achiziționarea de aparatură și echipamente medicale performante, inclusiv soluții de digitalizare.
Potrivit reprezentanților administrației județene, investiția are ca principal obiectiv creșterea accesului populației la servicii medicale de calitate și îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților cardiaci aflați în stare critică.
Prin implementarea proiectului sunt urmărite mai multe obiective, printre care îmbunătățirea calității serviciilor medicale, creșterea accesibilității populației la servicii de sănătate durabile și eficiente, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor.
Proiectul include și măsuri privind protecția mediului. Echipamentele achiziționate și măsurile implementate vor contribui la reducerea consumurilor de resurse, diminuarea cantității de deșeuri și a emisiilor de CO₂, precum și la respectarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) și a cerințelor privind adaptarea la schimbările climatice.
Valoarea totală a proiectului este de 5.350.064,90 lei. Din această sumă, 5.161.983,20 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă, asigurată prin Programul Sănătate.
Finanțarea nerambursabilă este formată din 4.477.230,33 lei proveniți din fonduri europene și 684.752,87 lei din bugetul național. La acestea se adaugă o cofinanțare eligibilă a beneficiarului de 105.346,59 lei, în timp ce valoarea totală neeligibilă a proiectului, inclusiv TVA neeligibil, este de 82.735,11 lei.
La finalul proiectului este prevăzută ca rezultat sprijinirea unei unități sanitare care tratează pacienți cardiaci critici, prin dotarea USTACC existente cu echipamente medicale moderne.
Proiectul are o perioadă de implementare de 20 de luni, începând cu 17 aprilie 2026 și până la 16 decembrie 2027.
Investiția este cofinanțată de Uniunea Europeană prin Programul Sănătate și reprezintă un pas important pentru modernizarea infrastructurii medicale destinate pacienților cu afecțiuni cardiace grave din județul Hunedoara.