Consiliul Județean Hunedoara fixează tariful pe kilometru pentru naveta elevilor din zonele izolate

cjh

Elevii din județul Hunedoara care învață în alte localități decât cele de domiciliu și care nu au acces la curse regulate de transport public vor primi decontări calculate pe baza unei valori fixe. Consiliul Județean Hunedoara a supus aprobării proiectul de hotărâre prin care se stabilește tariful de 0,47 lei pe kilometru (valoare care include TVA), aplicabil pentru anul școlar 2026 – 2027.

Măsura vine în sprijinul tinerilor care se confruntă cu lipsa mijloacelor de transport în comun pe traseul parcurs spre unitatea de învățământ. Decizia are la bază un aviz conform emis de Autoritatea Naționalăde Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), inițiativa fiind lansată de președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor.

Suma forfetară zilnică depinde direct de distanța dintre casă și școală, fiind structurată pe o grila cuprinsă între 1 și 50 de kilometri. Pentru un traseudus-întors de 10 kilometri, suma zilnică acordată estede 4,70 lei, iar pentru o distanță de 50 de kilometrivaloarea ajunge la 23,50 lei pe zi. Când distanța depășește pragul de 50 de kilometri, valoarea aferentă acestei limite se suplimentează direct cu tariful corespunzător kilometrilor parcurși în plus.

Noul algoritm respectă cadrul legal stabilit prinLegea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 șiNormele metodologice aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 810/2023. Compartimentul Autoritate Județeană de Transport va coordona punerea în aplicare a prevederilor, iar hotărârea va fi transmisă către Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Instituția Prefectului pentru derularea procedurilor în noul an școlar.

Monika BACIU