Călători blocați ore întregi în tren, după ce s-a rupt pantograful locomotivei. Circulația feroviară a fost reluată abia după miezul nopții

IMG_8812

Ore întregi de așteptare pentru călătorii aflați în trenurile care circulau pe Valea Jiului. Traficul feroviar a fost întrerupt temporar, duminică seara, între Pietrele Albe și Strâmbuța, după ce pantograful locomotivei trenului 2089 s-a rupt în timp ce garnitura se afla în linie curentă.

Incidentul s-a produs la scurt timp după plecarea trenului 2089 din stația Pietrele Albe. Garnitura a pornit la ora 20:51, iar șase minute mai târziu, mecanicul a anunțat ruperea pantografului locomotivei, la kilometrul CF 110+700.

Din acel moment, circulația feroviară pe tronsonul Pietrele Albe – Strâmbuța a fost închisă temporar, iar călătorii din trenurile aflate în circulație au fost nevoiți să aștepte finalizarea intervenției.

Pentru remedierea situației au fost trimise două drezine pantograf, una din Târgu Jiu și una din Petroșani. Între timp, trenurile care urmau să tranziteze zona au fost oprite în stații.

Trenul 1922 a ajuns în Petroșani la ora 22:00, în timp ce trenul 1835 a sosit în Lainici la ora 23:30, unde a rămas în așteptarea eliberării liniei și a reluării circulației.

La ora 22:37, intervenția pentru asigurarea pantografului trenului 2089 a fost finalizată, iar tensiunea în linia de contact a fost repusă pentru ca trenul să poată fi expediat din linia curentă.

Problemele nu s-au încheiat însă aici.

După sosirea trenului 2089 în Strâmbuța, tensiunea a fost scoasă din nou, deoarece personalul IFTE a trebuit să intervină pentru înlocuirea unui izolator al consolei liniei de contact, rupt în urma producerii deranjamentului.

Circulația nu a putut fi reluată până la finalizarea lucrărilor și asigurarea gabaritului liniei de contact. După mai multe ore de intervenții, lucrările au fost finalizate în cursul nopții. La ora 02:12, tensiunea a fost repusă în linia de contact, iar circulația feroviară pe linia curentă Pietrele Albe – Strâmbuța a fost redeschisă, în condiții de siguranță.

Pentru călătorii aflați în trenurile afectate, incidentul a însemnat însă ore de așteptare și întârzieri, până când echipele feroviare au reușit să îndepărteze efectele defecțiunii și să redea linia traficului.

foto CFR Infrastructură Craiova